Despre scoala

La final de seara, scriu despre scoala.

Sunt usor ametit de un pahar de vin, stau intr-o camera mica cu viitoarea mea sotie si ma gandesc...

Ce plm am facut cu anii de scoala? Contemplez efortul depus ani de zile intr-o directie. Preferam sa imi gasesc locul in viata, decat in banca de scoala.

Ce am facut cu tonele de ore de romana, de tocit de frica ca sa o multumesc pe vita incaltata Nenciu. "Ghita, in picioare! Spune lectia!" cu tonul ei pedantic. Cu tonul ei de pedaGoanca. Cu prajiturile intinse pe masa, rontaia in continuu, asculta lectia invatata peste seara, zi, noapte, weekend, ma asculta atent ca un pesedist pe protestatari si acum spunea "Stai jos! Sase! Sase! Nu ai invatat lectia! Stai jos, Ghita!".

Ce am invatat?

Frica.  De esec, de a mai avea curaj sa ridici mana ca daca nu erai buni luai nota mica, frica de profesor, frica de cine stie ce.

O frica irationala care ulterior s-a transformat, ascuns. Si culmea, toti suferim. Pentru ca daca cumva, Doamne fereste, puti la sosete la o materie, gata, coaie, ti-ai futut norocul in viata.

Si vad multi copiii din aia "ratati" care si-au gasit scopul in viata ca si-au bagat picioarele in mizeria intitulata scoala.


Dar ce am invatat din Scoala? Aia a vietii.

Ca frica e buna. Te duce spre dezgust si pana la urma inveti sa nu iti mai fie frica si sa iti bagi picioarele si sa traiesc cu consecintele.

Si acum o vad pe strada si nici macar nu o salut, nu mi-e frica de ea si nici nu ii port respect.

Si asta e doar un exemplu care ma apasa.


Suntem fiinte ale frici, dar putem alege ce sa facem cu ea.



Sunt lectii ascunse in randurile mele. Si pleaca de la cuvintele Oliviei, nu stie ce vrea sa faca in viata, dar scoala nu o ajuta. O incurca. Pentru ca si ea are o Nenciu. Si vor mai urma.